Partener Tehnic Strategic & vCIO

Consultanță IT Strategică & vCIO

Decizii tehnologice corecte, luate la momentul potrivit

Tehnologia nu mai este un departament separat de restul organizației

De ea depind producția, vânzările, relația cu clienții, raportările și securitatea datelor. Totuși, multe decizii IT se iau în grabă: la o defecțiune, la sfârșitul unui buget sau la recomandarea celui care vinde echipamentul.

Consultanța IT EnergySoft vă oferă un partener tehnic care înțelege atât infrastructura, cât și activitatea dumneavoastră. Vă ajutăm să alegeți soluțiile potrivite, să evitați investițiile inutile și să construiți un plan pe care îl puteți urma pas cu pas.

Cu ce vă putem ajuta

Strategie și planificare IT

Pornim de la obiectivele organizației și construim un plan de dezvoltare tehnologică pe termen scurt, mediu și lung. Stabilim ce trebuie modernizat, în ce ordine și cu ce buget, astfel încât fiecare investiție să aibă un scop clar.

Proiectarea arhitecturii tehnice

Proiectăm infrastructura de care aveți nevoie: rețele de date, soluții de stocare și backup, servere și virtualizare, conectarea mai multor locații, integrarea cu servicii cloud. Totul este dimensionat pentru nevoile de azi și pregătit să crească odată cu organizația.

Alegerea soluțiilor și a furnizorilor

Comparăm variantele tehnice disponibile, analizăm ofertele primite și vă explicăm diferențele reale dintre ele, dincolo de broșuri. Pregătim specificații tehnice clare, ca ofertele să poată fi comparate corect.

Securitate și continuitate (NIS2)

Vă ajutăm să definiți politici de acces, strategii de backup și planuri de recuperare după incidente. Vă pregătim și pentru cerințele de securitate cibernetică aplicabile organizației, inclusiv cadrul Directivei NIS2.

Digitalizare și automatizare

Identificăm procesele care pot fi digitalizate, de la evidența clienților și a documentelor până la monitorizarea consumurilor de energie și utilități. Recomandăm soluții CRM, ERP sau platforme IoT CloudEnergy potrivite dimensiunii și specificului activității.

Infrastructură industrială & OT

Controlul accesului, automatizările și echipamentele de monitorizare din producție au devenit parte din rețeaua IT. Le tratăm unitar, pentru că o decizie greșită într-o zonă le afectează pe toate celelalte.

Proiecte de investiții cu finanțare

Pentru organizațiile care pregătesc proiecte de digitalizare cu fonduri nerambursabile, vă ajutăm să definiți corect componenta tehnică. Soluțiile propuse trebuie să fie realiste, justificate și ușor de implementat.

A doua opinie (Second Opinion)

Aveți deja o propunere tehnică, un proiect în desfășurare sau o ofertă mare pe masă? O analizăm independent și vă spunem sincer ce este bine, ce lipsește și unde sunt riscurile ascunse.

De ce să lucrați cu un consultant extern

Perspectivă obiectivă & experiență cross-industrie

Echipele interne sunt, de obicei, ocupate cu funcționarea de zi cu zi și rareori au timp să analizeze alternative sau să urmărească evoluția tehnologiei. Un consultant extern aduce experiența acumulată în proiecte diferite, dintr-o varietate de domenii. Mai important, aduce o perspectivă obiectivă, neinfluențată de obiceiurile interne sau de preferințele pentru un anumit furnizor.

Colaborare flexibilă, fără costuri fixe

Colaborarea este flexibilă. Ne puteți implica într-un proiect punctual, pentru o decizie importantă sau pe termen lung, ca partener tehnic permanent. Nu trebuie să angajați specialiști pentru fiecare domeniu în care aveți nevoie de expertiză.

Livrabile Concrete
Ce primiți

La finalul fiecărui proiect de consultanță primiți documente concrete, nu doar recomandări verbale: un plan de dezvoltare IT cu priorități și termene, arhitectura tehnică propusă, estimări de buget, specificații pentru achiziții și, unde este cazul, politici și proceduri recomandate. Documentele vă aparțin și pot fi folosite cu orice furnizor.